Filosoful Necunoscut este numele sub care Louis-Claude de Saint-Martin a publicat bogata sa Operă, influențat semnificativ de Francmasonerie dar și de scrierile lui Swedenborg și Boehme. În timpul educației din copilărie, la Collège de Pontlevoy, studiase cu interes scrierile unui ordin mistic vechi, iar una dintre cărțile care l-au impresionat în mod deosebit a fost "Art de se connaître soi-même" / "Arta de a te cunoaște pe tine însuți" (1692) de Jacques Abbadie. În timpul serviciului ca secretar intim și ucenic al lui Martinez de Pasqually, el studiază profund scrierile lui Emanuel Swedenborg. În 1770-1771 Saint-Martin ia decizia de a-și dedica întreaga viață filosofiei, părăsinde serviciul militar
Des Erreurs et de la Vérite, ou les Hommes rappelés au Principe de la Science este prima carte publicată în anul 1775 la Edinburgh, Scoția, un centru literar important la vremii. Aceasta este prima dintr-o serie foarte lungă de lucrări inițiatice. Conceptele enumerate în carte îmbină în mod unic idei fundamentale Creștine (Biblice), concepte ale "revoluției creștine" a lui Swedenborg, puțină simbolistică masonică dar și concepte fundamentale kabbalistice. Această primă operă a lui Saint-Martin ajunge în atenția lui Voltaire mai târziu, bătrânul cinic observând cu înțelepciune că o jumătate dintre cărțile dintr-o bibliotecă pot foarte bine fi dedicate studiului Erreurs, însă o singură pagină ar fi de ajuns pentru a trata Vérite. De notat că la momentul publicării "Des Erreurs..., Saint-Martin încă nu descoperise scrierile lui Boehme.
Una dintre misiunile pe care Ordinul nostru o are în România este traducerea Operei Filosofului Necunoscut, și cea mai potrivită lucrare pentru această misiune nu poate fi decât prima sa scriere - "Erori și adevăr".
Prezentăm în continuare, în premieră în limba română, Introducerea acestei lucrări de referință pentru Martinism.

Lucrarea pe care o ofer oamenilor nu e nicidecum o culegere de ipoteze, nici vreun sistem pe care li-l prezint, cred că le fac un dar mult mai folositor. Nu vreau totuși să le dau nici chiar știința: știu bine că nu de la un om trebuie să o aștepte omul: vreau doar să aprind în fața lor o rază din propria lor torță pentru ca ea să-i lumineze cu privire la ideile false ce li s-au dat despre Adevăr, cât și asupra armelor slabe, dar periculoase pe care niște mâini nesigure le-au folosit pentru a-l apăra.
Am fost puternic afectat, mărturisesc, aruncându-mi ochii aspura stării actuale a științei; am vazut cât de mult au desfigurat-o înșelăciunile, am văzut vălul hidos cu care a fost acoperită și, în interesul semenilor mei, am crezut că este de datoria mea să-l smulg.
Fără îndoială că, pentru o asemenea întreprindere, îmi trebuie mai mult decât niște resurse obișnuite: dar, fără să mă explic cu privire la cele pe care le folosesc, va fi suficient să spun că ele țin de însăși natura oamenilor, că au fost întotdeauna cunoscute de unii dintre ei de la originea lucrurilor și că ele nu vor fi niciodată complet scoase de pe Pământ, atâta vreme cât vor exista Ființe care gândesc. De aici mi-am luat certitudinea și convingerea advărurilor a căror cercetare ocupă întreg Universul.
După această mărturisire, dacă aș mai fi acuzat că ofer o doctrină necunoscută, nu aș putea fi totuși bănuit că aș fi inventat-o pentru că, dacă ea ține de natura umană, nu numai că ea nu vine de la mine, dar chiar mi-ar fi fost imposibil să construiesc în mod solid vreuna.
Și, într-adevăr, dacă cititorul nu se pronunță asupra cărții, înainte să fi văzut ansamblul și legătura, dacă acordă timp ca să simtă greutatea și înlănțuirea principiilor pe care i le expun: el va conveni că ele sunt adevărata cheie de boltă a tuturor Alegoriilor și Fabulelor misterioase ale tuturor pooarelor, întâia sursă a tuturor felurilor de instituții, modelul însuși al legilor care conduc Universul și care cuprind toate Ființele; adică ele servesc de bază la tot ceea ce există și la tot ceea ce se operează, fie în om, fie prin mâna omului, fie în afara omului și independent de voința lui; și că, în consecință, în afara acestor principii nu poate exista o adevărată știință.
De aici, el va cunoaște și mai ușor de ce se vede printre oameni o varietate universală de Dogme și de sisteme; de ce se vede această multitudine nenumărată de secte filosofice, politice și religioase dintre care fiecare este atât de puțin în acord cu ea însăși, cât și cu toate celelalte secte; de ce, în ciuda eforturilor pe care toți șefii acestor diferite secte le fac în fiecare zi pentru a-și forma o doctrină stabilă în toate punctele cele mai importante, și pentru a concilia opiniile particulare, ei nu pot niciodată sa reușească; de ce, fără să ofere nimic Discipolilor lor, nu numai că ei nu-i conving, dar îi expun la pericolul de nu mai avea încredere în știință pentru faptul că nu au cunoscut decât lucruri imaginare sau vicioase; de ce, în sfârșit, Institutorii și observatorii arată mereu, pe față, că ei nu au nici regula, nici dovada adevărului; cititorul va concluziona, cred eu, că dacă principiile pe care le tratez sunt singurul fundament al oricărui adevăr, înseamnă că au fost uitate și toate aceste erori devorează Pamântul și că astfel au fost aproape necunoscute pentru că ignoranța și incertitudinea sunt privite ca universale.
Acestea sunt lucrurile pe care omul care caută să cunoască, va putea să-și formeze idei mai sănătoase și mai conforme cu natura germenului pe care îl poartă în el însuși.
Totuși, deși Lumina a fost făcută pentru toți ochii, și mai sigur este faptul că nu toți ochii sunt făcuți pentru a o vedea în strălucirea ei. De aceea micul număr de oameni depozitari ai adevărurilor pe care le mărturisesc este sortită prudenței și discreției prin angajamentele cele mai categorice.
De aceea mi-am promis să fiu foarte rezervat în această carte și să mă acopăr deseori cu un văl astfel încât ochii cei mai puțin obișnuiți să nu-l poată pătrunde, cu atât mai mult cu cât eu vorbesc uneori de cu totul altceva decât par să spun. Din același motiv, deși reunesc sub același punct de vedere un număr considerabil de subiecte diferite, abia dacă am arătat schița vastului tablou pe care-l putem oferi; totuși, spun destul pentru a da de gândit celor mai mulți, fără a-i eclude de fapt pe aceia care, prin știință, se bucură de cea mai înaltă celebritate.
Dar, neavând drept scop decât binele omului în general și, mai ales, nevoind să provoc discordii printre indivizi, eu nu atac în mod direct nici vreuna din Dogmele cunoscute, nici vreuna din Instituțiile politice existente; și chiar în remarcile mele asupra științelor și diferitelor sisteme mi-am interzis orice ar avea cea mai mică legătură cu lucrurile prea particulare. Mai mult, am crezut că nu trebuie să folosesc niciun citat, pentru că, în primul rând, eu frecventez prea puțin Bibliotecile și cărțile pe care le consult nu se găsesc acolo; în al doilea rând, pentru că adevărurile care se bazează doar pe mărturii nu ar mai fi adevăruri.
Apropo de asta, cred ca ar trebui să expun aici ordinea și planul acestei lucrări.
Vor fi mai întâi câteva observații despre bine și rău, de ce sistemele moderne le-au confundat unul cu celălalt și au fost forțate prin asta să fie negate diferențele dintre ele. O scurtă privire aruncată rapid asupra omului va clarifica pe deplin această dificultate și vom afla de ce omul se găsește încă în cea mai profundă ignoranță, nu numai cu privire la lucrurile care îl înconjoară, ci și cu privire la adevărata lui natură. Diferențele care se află între cele două vor fi confirmate de către cele pe care le vom remarca chiar printre facultățile Ființelor inferioare; prin asta, noi vom demonstra universalitatea unei legi duble în tot ceea ce este supus timpului. Necesitatea unei a treia legi temporale va și mai clar dovedită arătând că legea dublă este absolut în totală dependență.
Inșelăciunile care s-au făcut cu privire la toate aceste lucruri vor dezvălui cu claritate cauza obscurității, a varietății și a incertitudinii care apar în toate lucrările oamenilor, cât și în toate Instituțiile, atât civile, cât și sacre de care sunt legate; ceea ce va arăta care trebuie să fie adevărata sursă a Puterii suverane printre ei și cea a tuturor drepturilor de care se ocupă diferitele instituții. Vom face aceleași aplicații asupra principiilor cunoscute în științe, în principal în matematici unde originea și veritabila cauză a erorilor vor apărea în mod evident.
În sfârșit, vom aduce aminte omului de acel atribut dintre atributele sale naturale care îl distinge cel mai bine de celelalte Ființe și care este cel mai potrivit să-l apropie de toate cunoștințele care armonizează cu natura sa. Toate aceste lucruri sunt incluse în șapte părți care, deși toate au aceeași bază, totuși fiecare oferă un subiect diferit.
Dacă unora le este greu să admită principiile pe care eu le amintesc oamenilor, pentru că dificultatea lor nu derivă decât din faptul că ei și-au urmat propria lor înțelegere și nu cea a cărții, ei nu trebuie să mai aștepte de la mine alte explicații, cu atât mai mult cu cât pentru ei, ele nu ar fi mai clare decât cartea însăși.
Se va vedea cu ușurință, citind aceste reflecții, că nu m-am prea legat de formă și că am neglijat avantajele dicției ; dar dacă cititorul este de bună credință, el va fi de acord ca m-am preocupat chiar prea mult, căci subiectul meu nu avea nevoie.